ROMANIAN SMART INFO ( rdi.boards.net back-up )
Main forum is @ rdi.boards.net , please go there first ! 		Lista Forumurilor Pe Tematici
ROMANIAN SMART INFO ( rdi.boards.net back-up ) | Reguli | Inregistrare | Login

POZE ROMANIAN SMART INFO ( RDI.BOARDS.NET BACK-UP )

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Diana96 pe Simpatie.ro
Femeie
25 ani
Bucuresti
cauta Barbat
25 - 50 ani
ROMANIAN SMART INFO ( rdi.boards.net back-up ) / RSI Aliens Caffe - Hanul Extraterestrilor / COSMOTEISMUL religie şi ştiinţa Moderat de 007/Ro, 007/gRO, Draco, EnKi, fernb
Autor
Mesaj Pagini: 1
Admin
Administrator

Din: Vechime
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10086
COSMOTEISMUL religie şi ştiinţa



Religia şi ştiinţa a fost intotdeauna într-o relaţie antagonista. Când domina religia, ştiinţa era în embrion. Embrionul a început să se dezvolte, a crescut şi a umplut aproape tot spaţiul disponibil, ca birocraţia, a încolţit religia într-un ungher, fără a putea rămâne singur. Astfel şi-a cucerit dreptul de a intra în defensivă. Religia este acum după încă două milenii în plină expansiune. Fiecare pe rând, când una când cealaltă, au acumulat forte si prozeliti, apoi au intrat în ofensivă. Când au luat iniţiativa, în avânt creator s-au călcat în picioare, şi-au ocupat una alteia templele. Două milenii au fost ca ziua cu noaptea.

Din puţina lor perspectivă oamenii nu le-au putut cuprinde pe amândouă odată, şi le-au îmbrăţişat pe rând. Deprinşi cu devotamentul binar s-au dedicat definitiv sau alternativ fie ştiinţei fie religiei. Din rapida lor trecere prin viaţă nu puteau avea ochi pentru amândouă. Le-au urât sau le-au iubit, le-au sedus sau le-au abandonat.

La rândul lor, cele două opţiuni ale vieţii au avut fiecare în parte faţă de oameni atitudini contrare. Când una îl răsfăţa cealaltă îl inchiza. Când inchiziţia şi-a domolit dogmele a început să-i pârjolească ştiinţa. Dispersată pe un orizont panoramic în trei dimensiuni spaţiale şi una temporală, cunoaşterea nu a permis omului să-şi consolideze un punct de vedere. Detaşarea a început să apară omului abia când a intrat în alternativă cu renunţarea. Ajuns în pragul dezastrului omul va înţelege deodată, şi ca prin farmec mintea i se va umple de conexiuni.

Aici vreau sa ajungem. La un noian de conexiuni, realiste, irefutabile, logice, acceptabile si de stiinta si de religie, si de savanti si de preoti, si de useri si de moderatori, si de cunoscatori si de profani.

Intr-un expozeu ce nu va fi nici simplu nici usor, va propun sa asezam piesele dominoului în poziţia cea mai bună, asa incât deodata, dintr-o privire, să înţeleagem cine este omul, cine l-a creat, ce menire are, ce este divinitatea si de ce ni se ascunde, ce o impiedica sa ne domine.

Căutând în necunoscutul nepătruns al cosmosului încercând să prindă tic-tacul ce învârte axa cerului omul nu a observat că are toate modelele alături. Presbit pentru a înţelege cosmosul şi miop pentru a vedea faţa religiei, omul şi-a tot schimbat ochelarii neavând încredere în ochii cu care l-a înzestrat creatorul. Când aburiţi de fumuri când, inundaţi de lacrimi ochelari l-au împiedicat să vadă şi nevăzând a început să înţeleagă, fiindcă şi vederea se supune sfintei treimi. Al treilea ochi deodată a început să clipească.

Cu cunoasterea la care a ajuns omenirea, sa incercam sa clasificam si sa ne clarificam intrebarile, sa o facem cu seriozitate si competenta, cu obiectivitate si fara partinire, asa incat
sa reconciliem dihoniile milenare dintre stiinte si religii, dintre academie si cler. Vom implica textele sacre ale religiilor, traditiile popoarelor, dar si cuceririle stiintei si tehnologiei, un numar mare de lucrari din domeniu. Aceasta este linia calauzitoare a demersului pe care vi-l propun. (315-Anagrame pe boabe de grau)

De la un timp vom începe să gasim conexiuni nevăzute peste care am trecut ca peştii prin stăvilare, odată în viaţă şi doar de sus în jos, duşi de ape. Barajul s-a plictisit să împartă viaţa în două şi prăbuşindu-se lasă ştiinţa să simtă şi religia să se destăinuie. Oportunitatea este precum clipa, trece repede, după care din nou cele două rivale milenare se vor diferenţia prin proporţii şi avânt, direcţie şi sens, adevăr şi minciună. Am sentimentul ca traversam exact perioada propice clarificarilor si concilierilor, cel putin in plan teoretic. Trăim timpul acestui flash şi avem ocazia să înţelegem. De noi depinde.

Religia şi ştiinţa sunt alternativele pe care ni le punee la dispoziţie viaţa. Pentru noi oamenii ele se vor lăsa înţelese doar dacă le privim concomitent. Cosmoteismul este numele acestui mod de abordare. Ramură a ştiinţei şi religiei deopotrivă, cosmoteismul adună dovezile acestei înrudiri atât de tăgăduite, bine mascate în cea mai sigură ascunzătoare: la vedere şi la îndemână. Bisericile şi templele sunt de fapt mândria ştiinţei actuale: rachete, vehicule, staţii, module, OZNuri (138-Rachete si biserici). Iar machetele ştiinţei prezente vor fi peste un timp, pentru alţii, noile temple ale religiei. Cosmoteismul le va aşeza împreună şi în ziua revelaţiei, vor putea fi privite deodată, şi înţelese. Să profităm aşadar de această zi căreia abia îi mijesc zorii.

Pe noi ne ştim, am descoperit ADNul, ne-am văzut hologramele (250-Servitorii zeilor ); despre ei am aflat pentru că le-am descoperit templele, încercând să zburăm la rândul nostru prin cosmos ca zeii. Pe zei nu-i putem ispiti să se arate, să ne vorbească sau să plece. Dupa o cercetare de doua decenii va lansez aceasta provocare. Va cer sprijinul si prospetimea in cautare si in rationament. Va pun la dispozitie ce am aflat si va intreb copilareste ce nu stiu. Fiecare dintre noi vede lumea cu ochii sai dar trebuie sa ajungem la aceeleasi concluzii. Tot ce voi afirma se bazeaza numai pe dovezi documentare, de aici nelipsitele trimiteri bibliografice. Despre carti se spune ca sunt hrana sufleteasca a omului, dar din păcate unii le considera doar mancare pentru sobolani. Nu voi prezenta pareri personale, speculatii, metafore sau fantezii.

In cele din urma zeii ni se vor arata (251-Nibiru - planeta zeilor), si dintr-o privire, şi la un semn premianţii îşi vor primi coroniţele iar restul clasei va lua lecţia de la început. La această scară sunt doar premianţi şi repetenţi. Nu îi putem ispiti fiindca sunt incoruptibili. Sunt permanent preocupaţi de pasul următor, parte componentă dintr-un mare plan ce nu greşeşte niciodată şi nici nu întârzie fiind pecetluit de Dumnezeu. Extra sau intraterestri e clar ca sunt posesorii unei civilizatii care ne domina de milenii cu siguranta si indiferenta dar fara sa ne infranga.

Tot ce putem face este să-i descifrăm cu mijloacele noastre, unindu-ne aptitudinile, şi să ne bucurăm de savoarea aflării. Studiindu-le mijloacele de transport ce le sunt deopotrivă casa şi masa, precum trenul navetiştilor, le vom afla rangurile şi demnităţile fiindcă nici noi nu mergem toţi cu limuzine de aceiaşi cilindree şi confort standard. Studiindu-le parcările vom înţelege pe ce continente se cazează fiindcă nici noi nu parcăm prea departe de casă. Studiind gabaritele şi forma navelor vom înţelege ce transportă sau depozitează, cu ce sunt propulsate, pe ce distanţe zboară, cu ce autonomie, ce viteze ating. Aşteptând atenţi vom afla ce le trebuie şi ce aruncă.

Dacă vom înţelege toate acestea şi vom avea o imagine globala, ni se va mai deschide un ochi, va clipi de câteva ori şi îi vom putea vedea chiar aici lângă noi, printre noi sau peste noi. Instantaneu vom înţelege ce nu le place la noi, şi de ce îşi doresc alţii mai buni. Dar va fi prea târziu, anul şcolar tocmai s-a încheiat.

Pamantul si-a modificat parametri magnetici si climatici, societatea si-a accelerat metabolismele, a devenit irascibila si rapace, oscilează intre monoteism si sectarism, intre analfabetism si elitism. Caruselul evenimentelor se va accelera pana la tornada. Nu trebuie sa acceptam deruta, putem intelege si clasifica toate manifestarile fiindcă nimic nu este peste puterile noastre de intelegere. Iar regula de la cauza la efect nu o poate aboli nimeni, insa la intelegere nu se poate ajunge decat prin cunoastere. La randul ei cunoasterea este nelimitată si in permanenta refrisare. Astfel Apocalipsa care se apropie ne va gasi pregatiti.
pus acum 16 ani
   
Admin
Administrator

Din: Vechime
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10086
Zei şi însemne...in Romania     PARTEA 1




Ţinutul Dobrogei este unul dintre cele mai bogate din ţara noastră în materie de cultură. O mulţime de edificii culturale care au rezistat vicisitudinilor istoriei oferă clipe de neuitat pentru turişii care vizitează ţinutul nostru. Cuprinsă între Dunăre şi Marea Neagră, această provincie din partea de sud-est a României întruchipează o impresionantă cetate naturală străjuită de ape. Găsim aici litoralul Mării Negre, cu plajele şi staţiunile maritime, dar şi ţinutul lacustru în care regele fluviilor din Europa formează una dintre cele mai pitoreşti delte din lume. Colonizată de corăbieri şi negustorii Eladei cu 750 de ani î.Hr., încorporată de romani, la începutul primului veac al erei noastre, la provincia Moesia Inferior, Dobrogea poate fi considerată un vast muzeu al antichităţii greco-latine. Stăpânită mai apoi de bizantini, provincia cădea, în 1418, sub ocupaţia Imperiului Otoman şi revenea între ţinuturile româneşti în 1878, după Războiul de Independenţă.
Şi chiar dacă mai există locuri în ţara noastră care să evidenţieze curgerea timpului, în Dobrogea totul pare să fi rămas pe loc. Aerul şi atmosfera te fac să retrăieşti acele momente care şi-au lăsat amprentele de-a lungul timpului. Localitatea Adamclisi este renumită pentru cetatea şi monumentul Tropheum Traiani care a fost ridicat între anii 106 şi 109, de către Apolodor din Damasc, după încetarea războaielor dintre daci şi romani?... Monumentul a fost închinat lui Marte, zeul armatei romane, şi evocă victoria romanilor în aceste războaie. Având 40 de metri înălţime şi o statuie uriaşă în vârf, acoperişul monumentului a fost construit în pantă, fiind acoperit cu peste o mie de solzi din piatră, dispuşi în 20 de rânduri. Cetatea Adamclisi a fost construită pe locul unei aşezări getice şi s-a dezvoltat până la începutul secolului 7 dar atacurile repetate ale popoarelor migratoare a întrerup dezvoltarea cetăţii care decade.
Dumnezeu este Marele Creator universal şi toţi credem în el, dar Pământul este doar o părticică infimă din opera creaţiei, despre care omenirea, la începutul existenţei ei, a luat cunoştinţă, scriu textele sumeriene, prin intermediul unor „zei” veniţi de pe altă planetă. Şi acei zei s-au amestecat în soarta Pământului, grăbindu-i evoluţia spre Cunoaştere.
Mai există dubii cu privire la situarea Edenului, deşi Biblia îl localiza undeva pe lângă Eufrat? Există, deoarece s-a constatat că Geneza biblică, Facerea lumii, Facerea omului, ca şi Potopul nu sunt altceva decât relatări prescurtate, sintetizate ale miturilor sumeriene, iar civilizaţia sumeriană, singura civilizaţie nesemită din Mesopotamia, este considerată cea mai veche civilizaţie cunoscută, de origine indo-europeană, incertă. Mai mult, sub presiunea unor descoperiri, cercetătorii au căzut de comun acord să numească civilizaţia sumeriană prima civilizaţie de după Potop, lăsând posibilitatea existenţei unei civilizaţii şi înainte de Diluviu. Dar unde să se fi dezvoltat o astfel de civilizaţie capabilă nu numai să supravieţuiască Potopului, dar şi să însămânţeze germenele civilizator în Mesopotamia, pe Valea Nilului, pe Valea Indusului şi în îndepărtata Americă Centrală, culturi vechi, înrudite? Miturile sumeriene vorbesc despre timpurile străvechi, când zeii au coborât pe pământ şi au făptuit tot felul de minuni. Ei au făcut omul ca să-i ajute la minerit, iar „forma perfectă” a omului, Adapta sau Adamul biblic, a fost pus în E.DIN –„Casa celor drepţi”. Unde era acest E.DIN, Edenul biblic?
Celebrul oceanograf Rob Ballard, care de peste 40 de ani cercetează mările şi oceanele lumii, a efectuat în anul 2000, o expediţie ştiinţifică în Marea Neagră. Studiul a demonstrat că, în trecutul preistoric, actuala marea era un lac cu apă dulce, iar bazinul mări avea o climă caldă, favorabilă habitatului uman. Nivelul lacului era inferior oceanului planetar cu 90-110 metri. Potrivit studiului condus de Rob Ballard, pragul geologic, care separa apele lacului de apele oceanului planetar, s-a rupt în dreptul Bosforului, provocând un adevărat potop în regiune. Dar exista o civilizaţie în bazinul Mării Negre? Cercetările efectuate de membrii expediţiei condusă de Rob Ballard confirmă ipoteza mai veche a unor cercetători ruşi care, în 1993, au efectuat foraje pe platforma Mării Negre. A existat aici o civilizaţie antediluviană. Ba, mai mult, cercetările lor studiază Edenul biblic în această regiune. Rob Ballard consideră că o astfel de civilizaţie trebuie să-şi fi lăsat amprenta pe zonă, pe o arie înconjurătoare, sub formă de mituri, în special dat fiindcă potopul a distrus vestigiile acestei civilizaţii străvechi. Geologii şi biologii români atrăseseră atenţia, încă de acum peste 30 de ani asupra unei ciudăţenii a Mării Negre. Ea nu avea crustă continentală, ci direct crustă oceanică, fiind un „rest” al fostei Mări Thetis. Aici se conservase un sistem oceanic, pragul ridicat de la Bosfor determinând condiţii speciale de sedimentare. Pe fundul mării iau naştere sedimente cu multă substanţă organică neoxidată, ceea ce determină un proces de bitumizare, care duce la formarea petrolului. Este singura mare care prezintă şi astăzi condiţii de formare a petrolului. De ce este atât de important petrolul şi derivaţiile sale? Pentru că nu ne-am putea închipui o civilizaţie evoluată, fără petrol. Nici zeii sumerieni care au coborât pe pământ nu-şi închipuiau. De aceea, au căutat un loc unde să existe şi condiţii de habitat şi „combustibil” pentru „păsările lor divine” şi pentru numeroasele lor experienţe.
Mitologia sumeriană dă răspuns la mai toate enigmele lumii, printr-un limbaj extrem de simplu, adesea în necunoştinţă de termeni potriviţi. Azi, interpretările textelor sumeriene înfierbântă spiritele cercetătorilor, ale savanţilor. Legenda spune că, atunci, când pe Pământ domneau doar zeii, Anu, conducătorul planetei Nibiru, şi-a trimis un fiu, pe Enki, pe planeta Pământ, pe care ei o considerau a şaptea planetă din drumul lor, dinspre Pluto, pentru a o coloniza în vederea extragerii şi prelucrării aurului în special, de care era mare nevoie pe planeta lor. Enki, Ninharsag - Zeiţa Mamă şi sora medicală şefă, sora pe jumătate a lui Enki, împreună cu alţi 50 de „anunaki”, zei mai mici în grad care executau poruncile lui Enki, unii dintre ei lucrând în laboratoarele lui Ninharsag, au pus bazele unei colonii deosebit de eficiente. Textele sumeriene spun că, iniţial, zeii au coborât în Mesopotamia, locul unde bitumul, smoala şi asfaltul ies singure la suprafaţă, loc prielnic pentru un început de colonizare. Limba sumeriană avea nouă cuvinte pentru a desemna produsele petroliere, spre comparaţie, egipteana veche avea doar două cuvinte, iar sanscrita, trei, ceea ce demonstrează interesul net pentru aceste produse. Dar, spun textele sumeriene, în acele vremuri de demult, solul Mesopotamiei era moale, mlăştinos, plin de bălţi şi smârcuri, iar clima neprietenoasă, aşa că zeii au creat aici un avanpost, apoi s-au dus „mult în interior”, într-un loc ideal, unde Eniki, a început extragerea minereurilor întîi din ape, apoi prin foraje din pământ. Deosebit de activ, Eniki intreprinde o serie de expediţii în care constată că planeta Pământ poate fi exploatată mult mai bine decât s-a crezut iniţial şi-l înştiinţează pe tatăl lui, Anu, de acest lucru, cerând mai mulţi colonişti. Această cerere avea să stabilească soarta războinică a omenirii, deoarece Anu vine el însuşi pe Pământ, însoţit de fiul şi moştenitorul lui, Enlil, pe care voia să-l numească „şeful Pământului”, supraveghetorul misiunii de colonizare şi exploatare. Prin această decizie, Anu aducea pe Pământ o vrajbă care începuse pe planeta Nibiru între Enki şi Enlil. Succesiunea pe Nibiru era asigurată de primul născut, dar dacă un alt fiu se năştea dintr-o soţie pe jumătate soră, acesta devenea moştenitorul legal, ceea ce s-a transmis şi primelor dinastii ale pământenilor. Enki era primul născut al lui Anu cu Id, una dintre cele şase concubine ale sale, dar apoi Antum, soţia pe jumătate soră a lui Anu l-a născut pe Enlil, care a devenit astfel moştenitor. Enki a crezut că a scăpat de rivalitate, venind pe Pământ, unde putea să-şi desfăşoare activităţile sale multilaterale de mare savant. Iată însă că Anu voia să pună şef peste munca lui pe Enlil. Aşa a început vâlva războinică pe Pământ, în ciuda tuturor legilor stricte cărora trebuia să se supună coloniştii, în frunte cu şefii lor. Imediat ce s-a instalat Enlil, ca zeu suprem pe Pământ, Enki a tăbărât pe sora lui pe jumătate, Ninharsag, pentru a obţine de la ea un fiu, care să devină moştenitorul său legal pe Pământ. Ninharsag a născut o fată. Mai norocos, Enlil a reuşit să aibă un fiu de la ea, pe Ninurta. În toată această „afacere”, Ninharsag a avut o atitudine permanent tolerantă, înpăciuitoare, jucând un rol pacifist în toate războaiele generate de rivalitatea dintre Eniki şi Enlil, dintre principalii fii ai acestora, Marduk şi Ninurta, şi, după crearea oamenilor, dintre oamenii care venerau nepoţi şi nepoate ale lui Enki şi Enli. Enki şi Ninharsag, au creat „Adapa-Adamul”, „forma perfectă de om”, din chiar sângele lui Enki. Sarcina a fost purtată chiar de soţia zeului, Ninki, de aceea, acest Adapa, numit de Anu „odrasla muritoare a lui Enki”, le-a fost foarte dragă. Atât de dragă, încât Enki şi Ninharsag au încălcat o lege a zeilor dăruindu-i soţiei lui Adapa posibilitatea reproducerii. Apoi, când potopul avea să distrugă toată omenirea din hotărârea adunării zeilor, Enki a fost cel care l-a salvat pe urmaşul lui Adapa, Ziusudra, singurul pământean care a obţinut nemurirea, deşi mulţi s-au străduit s-o dobândească.
Să vă spun mitul lui Adapa. Zeii au hotărât să creeze un „muncitor primitiv”, -„lulu amelu”- când anunakii s-au revoltat că munca în mine este prea grea. Enki şi Ninharsag au conlucrat la această misiune. Textele sumeriene descriu o serie de eşecuri, de hibrizi nereuşiţi, apoi, purificând „ceva” de la un zeu anume ales, a ieşit un „lulu amelu” potrivit. Un număr de 14 zeiţe de rang inferior au fost însămânţate. Şapte au născut băieţi, şapte, fete. Aceşti primi muncitori erau numiţi „capetele negre” după înfăţişarea lor şi erau cam prostănaci. Umblau în pielea goală şi mâncau de pe jos, ca animalele. Fiinţele hibride n-aveau capacitatea de a se reproduce, aşa că zeiţele născătoare s-au pus pe produs forţă de muncă în serie. Decizia zeilor era ca aceste fiinţe să rămână exact aşa, nişte „capete negre” în slujba lor. Numai că Enki şi Ninharsag, cu nasul mereu între eprubete şi dornici de a obţine o fiinţă cât mai aproape de perfecţiune, nu s-au lăsat până nu l-au creat pe Adapa fiinţă luminoasă, perfectă, pe care Enki l-a îngrijit cu dragoste şi mândrie, învăţându-l tot ce ştia, despre tainele Cerului şi Pământului, despre agricultură şi creşterea animalelor, ambele domenii fiind rezultatul cercetărilor şi încrucişărilor experimentale ale lui Enki şi Ninharsag în E.SI.IM.T., „Casa în care răsuflarea vieţii este suflată”. SI.IM.TI, tradus silabă cu silabă, însemna „răsuflare-vânt-viaţă” era vorba despre „grădina zeiască”, laboratorul de creaţie al celor doi. „Pomul nemuririi” nu se afla însă aici. El era în „lăcaşul lui Anu”, unde Enki l-a trimis pe Adapa pentru a da faţă cu stăpânul cel mare. „Adapa vei merge în faţa lui Anu, drumul Cerului îl vei lua şi când te vei apropia de poarta lui Anu îl vei vedea pe „Păstrătorul adevărului, care la poartă stau”, biblicii copaci, al nemuririi şi al cunoaşterii. De ce Enki, unui om nevrednic i-a arătat Calea dintre Cer şi Pământ, făcându-l diferit de ceilalţi, dându-i un „şem”? Şemul era un „obiect” zburător, pilotat, căci Adapa a trebuit să-i spună pilotului că este trimis de Enki pentru a fi primit la „bord”.
Conform Bibliei, lui Adam i s-a creat o femeie, Eva, „Doamna vieţii”, chiar din coasta lui. Ceea ce dezvăluie tradiţiile talmudice, nu şi Biblia canonică, este faptul că Adam a avut o altă soţie, Lilith, care s-a dovedit a fi o mutantă, devenită ulterior demon feminin, care „ameninţă viaţa pruncilor”, printre alte rele pe care le făcea. Lilith a fost înlocuită de Eva. Dacă traducem în sumeriană „Doamna vieţii” obţinem NIN.TI, un alt nume ce o desemnează pe Ninharsag. Ti are dublul înţeles de „coastă” şi „viaţă”, putându-se traduce şi „Doamna coastei”, porecla lui Ninharsag, cu care s-a ales după ce i-a vindecat o coastă lui Enki, probabil ruptă. Adesea, cei doi erau luaţi în râs, dat fiind legătura dintre ei datorată muncii care-i acaparase cu totul, făcându-i să-şi uite rangul de mari zei. Cert este că, indiferent cum se numea nevasta lui Adapa, ea era tot o „formă perfectă” şi asupra ei s-a acţionat mai întîi pentru a o face reproductivă. Biblia spune că şarpele a îndemnat-o pe Eva să mănânce din „fructul cunoaşterii”, după care ea a devenit conştientă de organul ei sexual, pe care şi l-a acoperit, apoi l-a îndemnat şi pe Adam să încalce porunca lui Dumnezeu. Drept pedeapsă au fost izgoniţi din Rai. Eva a fost blestemată să se înmulţească şi să nască în chinuri, Adam să muncească, iar şarpele să se târască. Geneza biblică s-a străduit să-i elimine pe ceilalţi zei din vastele mituri sumeriene. Totuşi s-au streczuat şi „scăpări”. De exemplu, Dumnezeu Unicul, după ce află ce-au făcut protejaţii săi, zice: „Acum or să vrea să guste şi din Pomul vieţii, să fie ca Noi.” Care „noi” este explicat şi pe multe tăbliţe de lut de mitul sumerian. Şarpele este emblema lui Enki, unul sau doi înlănţuiţi pe un toiag. Nahaş, termenul biblic pentru şarpe, înseamnă şi „Cel ce dezleagă secrete”, cum i se spunea lui Enki. El şi Ninharsang au fost chemaţi în faţa judecăţii zeilor, condusă de Enlil, pentru că încălcaseră porunca de a nu acţiona asupra „muncitorilor primitivi” în nici un fel. De altfel, nici nu se acţionase încă asupra lor, ci doar asupra „formelor perfecte”, dânduli-se „darul înmulţirii”. Adapa îl irita de mult pe Enlil, care-l şi pârâse pe Enki lui Anu că face experienţe interzise. Pentru a se decide soarta omenirii a fost chemat pe Pământ chiar Anu. Şi totuşi, nu zeii cei mari au fost cei care au zis „da” înmulţirii umane, ci zeiţele născătoare care, întrezărind posibilitatea să scape de chinul de a sta numai cu burta la gură, au intervenit vehement pentru înmulţirea naturală a muncitorilor primitivi. Ceea ce s-a acceptat, „invenţia” lui Enki şi Ninharsag dovedindu-se utilă. Totuşi, pentru că încălcaseră o poruncă, ei au fost exilaţi o vreme. Enlil însă nu a acceptat cu sufletul curat triumful lui Enki.
Mai târziu, pe motiv că sexualitatea luase dimensiuni nebănuite, oamenii făcând adevărate orgii, la care se alăturau veseli şi zeii, a hotărât ştergerea omenirii de pe suprafaţa pământului, prin Potop. Conform miturilor sumeriene, nu zeii au creat potopul, ci doar l-au prevăzut, dar au hotărât să nu-i avertizeze pe oameni. În mod special, l-au pus pe Enki să jure că nu-i va avertiza. Acesta a jurat, apoi s-a dus repede la Ziusudra, „Noe din Biblie” un urmaş al lui Adapa, a aşezat între ei un scut de trestie, căruia i s-a adresat: „Scut de trestie, bagă de seamă că totul va fi măturat de o mare furtună; sămânţa omului atunci va dispărea, aceasta-i ultima lege, cuvânt rostit de Anu, Enlil şi Ninharsag. Tu lasă-ţi casa şi averea şi îngrijeşte-te de viaţa ta. Fă o corabie cum îţi voi spune eu şi strânge în ea sămânţa a toate câte pe pământ vieţuiesc”. Zeii s-au suit în şem-urile lor şi s-au ridicat la cer, de unde au privit dezastrul plângând şi căindu-se amarnic. După ce apele au început să se retragă, ei au aterizat pe „Muntele salvării”, unde l-au găsit pe Ziusudra cu familia, cu prietenii şi cei ce-l ajutaseră la construcţia „bărcii” şi toată „sămânţa” salvată. Enlil iar l-a boscorodit pe Enki şi l-a acuzat că şi-a încălcat jurământul, dar până la urmă s-a înduplecat şi i-a luat pe Ziusudra şi soţia lui în E.DIN-ul din cer, dăruindu-le nemurirea. Pe Pământ, zeii şi supravieţuitorii s-au apucat iar de treabă, în Mesopotamia la început, astfel izvorând după Potop, civilizaţia sumeriană.
pus acum 16 ani
   
Admin
Administrator

Din: Vechime
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10086
ZEI SI INSEMNE  IN ROMANIA      PARTEA 2


Dacă cercetătorul Rob Ballard şi alţii care caută Edenul ar fi ştiut că în sudul Dobrogei există „Adamclisi”, „Templul omului”, cu siguranţă l-ar fi studiat îndeaproape. Pe lista „antichităţilor” noastre însă, străvechiul monument este considerat „Tropaeum Traiani”, ridicat de Traian de bucuria că i-a învins pe daci. Adamclisi îi ziceau turcii, şi ei „perindători” prin sudul Dobrogei. Mulţi istorici români s-au bucurat că dacilor li se făcuse o asemenea cinste, încât învingătorul lor Traian, dăduse dispoziţii să se ridice la Roma „Columna lui Traian”, iar în sudul Dobrogei acel monument numit Tropaeum. Nu-i nici o nenorocire dacă nu este aşa. Dacii merită o consideraţie mult mai mare. Un adevăr nu prea grăit este faptul că nici Columna de la Roma nu a fost ridicată în cinstea marilor învinşi, columna fiind, în realitate, un reper topometric, după cum o arată şi inscripţia iniţială: „Pentru a se arăta cât de înalt era muntele pe locul săpat cu eforturi mari”. După ce Traian s-a întors victorios din războiul cu dacii, a dispus să fie sculptată columna cu imagini ale luptelor sale, imagini pe care mulţi istorici români le privesc, cu „prudenţă”. După ce opera sculpturală a fost gata, s-a adăugat inscripţiei iniţiale, deasupra ei, titlurile lui Traian. Per ansamblu, inscripţia rezultată este: „Senatul şi poporul roman / Împăratul Caesar, fiul lui Nerva cel trecut între zei / Nerva Traian Augustul / Învingătorul germanilor / Învingătorul dacilor / Mare Pontif învestit pentru a XVII-a oară cu puterea de tribun / Aclamat de VI ori ca imperator / Consul pentru a VI-a oară / Părinte al patriei / Pentru a se arăta cât de înalt era muntele în locul săpat cu eforturi mari”. Început dramatic, sfârşit năucitor! Năravul lui Traian de a imortaliza pe diverse ziduri etape ale gloriilor sale i-a atras porecla de „Herba parietaria” –„iarba zidurilor”, poreclă ce i-a dat-o Constantin cel Mare.
Că monumentul de la Adamclisi ar fi fost ridicat de Traian a hotărât mareşalul german von Moltke, care, pe la mijlocul veacului 19, a văzut ruinele străvechi, le-a privit superficial şi i s-a părut că a descoperit „fustele” romanilor şi imagini din bătăliile cu dacii. De aici şi până a se susţine şi astăzi că pe monument sunt imortalizaţi Traian şi Decebal şi dramatica lor încleştare e cale lungă. Şi total greşită.
În 1980, Nicolae Ceauşescu, secretar ştiinţific al Institutului de Studii Istorice, îl trimite la Adamclisi pe cercetătorul Vasile Rudan pentru a efectua un studiu asupra componentelor originare ale monumentului, în vederea reconstituirii. Nicolae Ceauşescu taman semnase şi el în cartea de onoare a muzeului din localitate, „autentificând” în acest fel originea „romană” a monumentului. Studiul efectuat de Vasile Rudan nu le-a stârnit interesul, deoarece infirma originea romană, din timpul lui Traian. Iată câteva din concluziile cercetătorului: săbiile luptătorilor de pe metope indică Epoca bronzului; vegetaţia este specifică unei epoci mai vechi cu 7000-8000 ani, epocă în care se presupune că se obţineau două recolte pe an; monumentul a mai fost restaurat în vechime, se observă concepţii diferite de sculptură monumentală, şcoli diferite de sculptură; pe metopa 32 nu este Traian, stema de pe lorica personajului nu înfăţişează nici gorgona specifică loricii lui Traian, nici stema romană din secolul I, vulturul cu aripile desfăcute, aşa cum s-a păstrat în biserica Santi Apostoli din Roma; pe metopa nr. 4 nu este scena sinuciderii lui Decebal, ci este un luptător care se apără cu scutul de lancea unui cavaler, sica dacică, pumnalul cu lama curbată, pe care unii istorici au crezut că o descoperă în scena cu pricina, este doar banalul tiv al cămăşii luptătorului; alegoria ţapi-berbeci, de pe una dintre metope, aminteşte de bătălia de la Maraton între greci şi perşi; altă metopă înfăţişează un luptător part înzăuat atacând o amazoană, iar la picioarele lui zace un uriaş gol, indicând timpuri mitice; o metopă înfăţişează patru luptători, din cele patru rase umane. Pe friza inferioară a monumentului se repetă simbolul cap de lup-şarpe, stindardul dacilor, care-şi spuneau „daos”- lupii. În jurul monumentului, la o adâncime de peste 12 metri, sub depuneri aluvionare, există vestigiile unei aşezări umane de tip protourban, cu temple, edificii, locuinţe, canalizări, încă neexplorate. Dar metopa cea mai importantă, care în prezent este dispărută fără urmă, este cea care înfăţişează un zeu fără chip ce protejează un pui de dac, cu păr cârlionţat, acoperit de celebra căciuliţă dacică.
Că zeul fără chip îl desemnează pe Enki o demonstrează casca sa cu coarne, „casca de cosmonaut”, cum i se spune, specifică pentru zeii sumerieni. Friza superioară a acestei metope este ornamentată cu „lotusul”, simbolul sacru al creaţiei. Puiul de dac este Adapa, odrasla luminoasă a lui Enki. Se ştie că dacii erau blonzi, cu păr cârlionţat şi ochi albaştri. Sensul negativ de „barbari” ce le era atribuit dacilor însemna, în sumeriană, „strălucitor” - Barbaru.
Mitul omului primordial strălucitor îl au şi arienii. Este vorba de luminosul şi frumosul păstor Yima, creat de Ahura Vaejo, prima creaţie a zeului, o ţară bogată în recolte, o grădină zeiască, unde era şapte luni vară şi cinci iarnă. Ţara mitică a arienilor. Şi care era originea arienilor? Istoricii o socotesc incertă, indo-europeană, adică veşnicul răspuns pentru enigma „originii”. Această ţară urma să fie distrusă de un frig îngrozitor, aşa că Ahura Mazda îl invită pe Yima la întrunirea zeilor cereşti şi-i spune cum să se salveze pe el, pe toţi „minunaţii lui muritori” şi toate făpturile din Airyana Vaejo.
De pe un „ciob” de metopă de la Adamclisi ne priveşte Ninharsag, tovarăşa lui Enki în „ereziile” sale. Culmea este că are chiar înfăţişarea de „soră medicală şefă”. Dar nu înfăţişarea aparentă o indică pe Ninharsag, ci spicul de grâu, planta creată de zeiţa sumeriană a cărui sămânţă era păstrată în templul lui Anu şi mlădiţele răsucite care-i ornează „boneta”, şi care au devenit motivul ornamental cel mai răspândit, încă din neolitic. Şi ca să nu mai existe îndoieli, platoşa unui personaj căruia i-au dispărut capul, mîinile şi picioarele, înfăţişează o simbolistică clară pentru cei familiarizaţi cu zeii sumerieni. Sumerienii aveau 12 zei principali, corespunzător celor 12 planete, includeau şi Nibiru, planeta de pe care au venit. Ninurta, moştenitorul legal al lui Enlil pe Pământ, colinda în lung şi-n lat în Divina sa Pasăre Neagră, Phoenixul, despre care mai multe date găsim la vechii egipteni şi în misterele alchimice. Oraşul străvechi egiptean Innu – Oraşul lui Anu – numit de greci Heliopolis, iar în Biblie On, adăpostea misterioasa Casă a Phoenixului, în care se ţinea benben-ul, Pasărea Divină Bennu, despre care se spunea că venise din cer, era neagră, avea formă piramidală şi zbura. Innu era oraşul „unde zeii şi-au început domnia pe pământ”. Cel mai înalt grad clerical era acela de „preot şem”, iar această desăvârşire se obţinea numai la Innu. Numai odraslele de faraoni aveau acces la ultimul grad al cunoaşterii. Pe platoşa personajului necunoscut de la Adamclisi, în opoziţie cu Phoenixul, se află o rozetă cu cinci petale, care desemnează planeta Jupiter, simbolul necunoscut al lui Marduk, fiul lui Enki. În ritualurile babiloniene de Anul Nou, Jupiter este numită SIB.ZI.AN.NA -„Care oferă cunoştinţe”, căreia i se mai spunea şi „Prinţul pământurilor”, ambele „epitete” fiind atribuite lui Enki şi preluate de Marduk. Între Phoenixul ce-l desemnează pe Ninurta şi rozeta cu cinci petale ce-l desemnează pe Marduk se află globul înaripat, simbol iarăşi indubitabil al lui Anu, zeul suprem, tatăl lui Enki şi Enlil şi bunic al lui Ninurta şi al lui Marduk. Sub aceste simboluri se află un călăreţ. Ninurta este cel care, în „munţii de la răsărit” a perfectat artele marţiale şi a antrenat „triburile de pe podişuri”, introducând cavaleria pentru a lărgi raza de acţiune războinică. Este creatorul luptătorilor călare, acei cuceritori despre care istoricii spun că erau originari din bazinele Mării Negre şi Mării Caspice. Aceşti oameni „dinspre răsărit” care, după Potop, s-au stabilit în Sumer şi au creat civilizaţia sumeriană. Alte simboluri de pe „fusta” personajului necunoscut: spicul de grâu, rozeta cu patru petale –simbolul planetei Nibiru, de unde au venit zeii şi lotusul – simbolul creaţiei. Pe lorica aşa-zisului Traian de pe metopa 32 se află emblema lui Ninurta, Divina Pasăre Neagră ieşind din casa Phoenixului.
Sumerienii spuneau că omenirea are „triplă însămânţare”. Este vorba de odraslele zeilor, de ale zeilor cu pământenii şi de ale pământenilor. La început, au domnit zeii, apoi ei şi-au numit viceregi dintre odraslele lor cu pământenii, cărora le-au împărtăşit ştiinţa lor şi i-au pus conducători peste pământenii de rând. Adapa, ca „odraslă muritoare a lui Enki”, dacă a trăit pe aceste meleaguri, trebuie să fi avut urmaşi regi. Berossus, un preot astronom babilonian, a făcut o listă cu zece regi care au condus Pământul înainte de Potop. Dacă numele primilor regi –Alorus, Alaprus, Amillarus, par familiare zonei răsăritene, „Daos, Păstorul” nu mai suscită nici un dubiu. „Daos” îşi spuneau dacii. Regii asirieni susţineau că oşteniseră înţelepciunea pe care i-o acordase Enki lui Adapa. Sinsharshkun şi Esarhaddon se lăudau că se născuseră „după chipul şi asemănarea înţeleptului Adapa”, iar Asurbanipal declara că învăţase „secretul scrisului tăbliţelor de dinainte de Potop”, aşa cum îl ştiuse Adapa. Tăbliţele în stil monede cu un scris catalogat ca „presumerian” sunt tăbliţele de la Tărtăria, aproape de Alba Iulia, pe cursul mijlociu al Mureşului, o micuţă haltă la calea ferată, satul fiind la câţiva kilometri. Ele conţin primul mesaj din istoria scrisului, sub formă de animale – ţapi, oameni şi simboluri de alfabet. Ele au rămas nedescifrate, iar datarea cu C 14 le arată ca prima dovadă a scrisului, înaintea alfabetului sumerian.
Când se referă la originea populaţiei sumeriene, absolut toţi istoricii se referă la o incertă populaţie indo-europeană, care doar unii cercetători susţin că provenea clar din bazinul Mării Negre, sau/şi Mării Caspice. Iar emblema stindard a dacilor, lupul-şarpe, îi desemnează clar ca paznici ai secretelor străvechi. Paznici ai înţelepciunii Şarpelui, lui Enki, savantul zeilor, „Cel care descifra taine”, „Cel care oferea cunoştinţe.” Una peste alta, ce s-o fi ales de Adapa/Adam şi nevasta lui, care au „ratat” nemurirea pe care le-o dorise Enki, abia urmaşii dobândind-o?
Un mit folcloric românesc de provenienţă obscură, spune că Adam şi Eva sunt înmormântaţi alături, în muntele Alelei. În Moldova, lângă Pogorîta, doi munţişori de dolomită cu siluete conice poartă numele Adam şi Eva. Sătenii păstrează obiceiul reunirii la poalele munţilor, unde cântă din tulnice „chemarea munţilor”. Monumentele circulare cu cupolă, apar prima dată în secolul II î.Hr., ca monumente funerare ale parţilor, de influenţă messagetă. Cine ştie ce rege part o fi înmormântat la Adamclisi şi a ţinut să lase mărturie de la facerea omului, aşa cum se ştia în străvechime, până la el, înfăţişând scenele mitologice. Probabil că se trăgea din Ninurta, ale cărui popoare călăreţi de pe platourile muntoase năvăleau peste agricultorii din câmpie, protejaţi de Enki şi Marduk. Şi ca să închei aceste similitudini, mai amintesc că Enki a fost cel care a dat oamenilor plugul tras de bivoli şi a făcut prima brazdă. Fiul său, Marduk, a făcut acelaşi lucru, după Potop. Folclorul românesc păstrează acest mit prin basmul cu Iovan (Joven – Jupiter), care a tras prima brazdă cu un plug tras de 12 bivoli. Tot atâţia erau şi zeii sumerieni, ale căror însemne zeieşti erau coarnele de bivol.
pus acum 16 ani
   
Admin
Administrator

Din: Vechime
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10086
10 ENIGME ALE TERREI



De la originea vietii la sex, pina la imbatrinire si extraterestri, sint inca multe lucruri pe care nu le intelegem complet despre lumea in care traim. Dar care ar fi, la o adica, intrebarile cele mai importante pe care ni le punem si care ar fi raspunsul lor din partea oamenilor de stiinta, in clipa de fata? Prestigioasa revista “New Scientist” si-a pus ambele probleme si a incercat sa produca un clasament propriu, pe care il vom reproduce in continuare.

Cum a luat nastere viata?
1 In 1953, un set de experimente care aveau sa faca istorie au demonstrat ca unele dintre “caramizile” chimice care dau nastere vietii, precum aminoacizii, se pot forma spontan in conditii atmosferice despre care se considera ca ar fi prevalat pe Pamintul primordial. Din aceasta idee s-a inspirat teoria potrivit careia oceanele au format “supa primordiala” din care ar fi aparut cumva viata pe Pamint. Dar aceasta teorie are o mare lacuna care nu reuseste sa explice un paradox si el primordial, ilustrat popular prin intrebarea: “Cine a fost mai intii - oul sau gaina?”. Una dintre teoriile existente inainteaza ipoteza potrivit careia primele genomuri ar fi fost alcatuite din ARN (acid ribonucleic). Precum ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic), ARN este alcatuit dintr-un lant de acizi nucleici, dar din cauza proprietatilor sale chimice usor diferite, ARN-ul poate cataliza unele reactii fara sa aiba nevoie de proteine. Aceasta lume ARN autosuficienta este posibil sa fi fost suprimata de cea ADN in care traim.
O alta idee la moda ar fi aceea a “metabolismului initial”, in care reactiile chimice necesare pentru eliberarea energiei si sustinerea vietii apar inaintea moleculelor autoreplicante. Potrivit unei versiuni a acestui model, noua stare ar fi luat nastere in curentii maritimi profunzi, o data cu formarea de pirite din sulfat de fier si hidrogen sulfurat.
O teorie radical diferita - asa-zisa “a panspermiei” - sustine ca viata nu ar fi luat nastere pe Pamint, ci ar fi fost “importata” prin intermediul asteroizilor si/sau al cometelor. Experimentele au confirmat ca substantele chimice de baza necesare vietii exista in spatiu, precum si faptul ca microorganismele pot supravietui calatoriilor interplanetare. Dar indiferent de unde ar veni, asta nu explica felul sau locul in care a aparut prima forma de viata...

Cite specii exista?
2 Formele de viata pe Pamint ramin in cea mai mare parte o necunoscuta, in pofida faptului ca, acum doua secole si jumatate, Carl Linnaeus a conceput un sistem de catalogare. Intre timp, oamenii de stiinta au descris si catalogat aproximativ 1,7 milioane de specii - numarul lor nu este cunoscut exact nici acum, mai ales pentru ca nu exista nici un sistem centralizat pentru inscrierea lor exacta. Toata lumea este de acord ca mai exista multe specii necunoscute, dar cite anume ar fi ramine la aprecierea oricui... Estimarile merg de la 5 milioane la 100 de milioane de specii.
Nu numaratoarea finala ar fi importanta in aceasta privinta, ci intelegerea fiecarui habitat personalizat. Si aici nu este vorba in principal de organismele superioare, ci de populatiile de bacterii si de virusi, care sint de departe cel mai putin cunoscute. Microbiologii estimeaza ca numarul speciilor de bacterii si de virusi il depaseste cu mult pe cel al tuturor organismelor superioare care au existat in intreaga istorie a Pamintului. Culmea e ca din regnul bacterial si din cel viral nu se cunoaste nici macar cam cit NU se cunoaste, dar specialistii apreciaza ca aceasta lacuna va fi solutionata cindva, in urmatorii 20 de ani.

Mai evoluam?
3 Evolutia are doua conditii de baza: selectia si variatia, ambele transmisibile. Altfel spus, oamenii sint extrem de variati. Sursa acestei variatii o constituie mutatiile genetice, care se produc si in prezent la aceeasi rata ca oricind altcindva in trecut, in medie. Dar cum ramine cu selectia? In tarile dezvoltate, oamenii par sa fi eliminat criteriul supravietuirii celui mai puternic. Medicina moderna le permite oamenilor sa treaca peste boli si peste rani care in trecut i-ar fi ucis. Controlul nasterilor si tehnologia fertilitatii fac din reproducere o chestiune la libera alegere, ea nu mai este calitate adaptativa. De asemenea, puterea selectiei sexuale ne-a fost stirbita de puternica influenta mediatica asupra persoanelor pe care le gasim atragatoare, si pentru ca oamenii “frumosi” nu sint deloc cei care au si cei mai multi copii.
Evident, nu ne directionam sistematic evolutia genomului in felul in care o faceau stramosii nostri pentru a-si asigura supravietuirea, insa multe dintre caracteristicile umane exista pentru ca au fost selectionate (constient sau nu!) artificial. Inventarea lentilelor a permis proliferarea miopiei, cresterea animalelor a dat posibilitatea multor adulti de a procesa laptele zaharat, iar uneltele de piatra au permis stramosilor nostri sa-si extinda abilitatile fizice fara a dezvolta muschi mai mari. Aceste inovatii si nenumarate altele ne-au afectat zestrea genetica, la fel cum o vor face si numerosi alti factori contemporani, precum celularul sau computerul. De asemenea, mai activeaza si alte forte in acest sens - oamenii schimba mediul, si in sensul poluarii, si in cel al crearii de conditii pentru aparitia de noi maladii. Si daca am putea crede ca tehnologia genetica ne va da control asupra propriului viitor, s-ar putea, de fapt, ca ea sa trimita evolutia umana in directii neasteptate. Tot ce stim cu certitudine este ca genomul nostru se schimba, probabil mai rapid ca oricind, dar unde ne va duce evolutia lui ramine un mister.

De ce dormim?
4 In medie, oamenii dorm cam o treime din viata lor, iar in lipsa somnului risca sa moara mai repede decit de foame. Somnul pare a fi fundamental in biologie: toate animalele dorm, ba chiar si neuronii cultivati in laborator intra spontan in stari similare somnului. Asta nu inseamna ca si stim ce este. Exista, desigur, citeva idei, de la unele evidente, precum refacerea si odihna, la unele mai complicate, legate de procesarea informatiilor; nici una nu a fost confirmata. Un lucru pare sigur: somnul este pentru creier. Animalele dorm, plantele nu. Unele organe nu dorm - ficatul sau muschii. Toate acestea par evidente, dar abia anul acesta s-a putut confirma ca o mare parte a creierului, cerebelul, participa si el la somn. Daca functia regeneratoare a somnului a fost partial lamurita, MRO (miscarea rapida a ochilor, etapa importanta a somnului) continua sa fie o mare enigma.

Este inteligenta inevitabila?
5 Inteligenta nu este altceva decit o forma de adaptare evolutiva. Ea constituie raspunsul evolutiei la imprevizibil. Si a aparut pentru ca este cea mai buna cale de a supravietui intr-o anumita nisa ecologica. Totusi, ramin multe intrebari fara raspuns. Spre exemplu, o data viata aparuta, duce ea inevitabil la aparitia inteligentei? La o adica, este o problema de cost. Unul fizic - la oameni, creierul consuma 20a din necesarul energetic, la doar 2a din masa corporala - si unul chiar evolutiv: animalele nou-nascute sint avantajate de instinctele automate care le fac sa fuga, in loc sa stea sa se gindeasca la o cale optima de scapare. Comportamentul unor animale poate denota o anumita inteligenta, prin flexibilitatea comportamentala de care dau dovada. Dar inteligenta noastra creativa este diferita din punct de vedere calitativ. Nu trebuie uitat insa ca acest tip de inteligenta genereaza el insusi imprevizibilitate prin comportamentul complex al exponentilor sai. Oamenii de stiinta nu stiu inca daca inteligenta creativa ar fi aparut oricum in istoria planetei, indiferent la care specie, sau a fost doar un accident fericit.

Ce este constiinta?
6 Constiinta este extrem de greu de definit stiintific pentru ca este pe de-a-ntregul subiectiva. Din acest motiv, studiul ei a apartinut multa vreme filozofiei si religiei. De curind au intrat in dezbatere si biologii, indeosebi neurobiologii. Unii dintre ei spera ca imaginea cerebrala si citirea electrica a semnalelor creierului vor dezvalui “corelatia neurala a constiintei”, si chiar se fac progrese in domeniu. Dar inca nu se cunoaste ce anume din activitatea cerebrala ne face sa fim constienti. Cu certitudine nu exista vreo zona a creierului activa cind sintem constienti si pasiva cind nu mai sintem. Chiar si in cazul in care acceptam (si nu toata lumea o face) ca ea ar izvori din creier, tot mai exista probleme.
De ce ar trebui ca o masa de neuroni sa simta ceva? Situatia a fost botezata “problema grea” a constiintei, unii oameni incercind s-o explice numind-o “proprietatea emergenta a retelelor neuronale active” - ceva ce se naste din interactiunea intre neuroni, dar care nu se gaseste in acestia. Lacuna a atras si alte teorii, mai ciudate, care propun stari cuantice capabile de a produce constiinta, explicatii matematice si altele asemenea. Unii cercetatori sustin ca n-ar fi vorba decit de o iluzie.

La ce serveste sexul?
7 Dincolo de probabilele raspunsuri imediate gen “placere” sau “procreere”, stiinta incearca sa raspunda prin faptul ca reproducerea sexuata - comuna la 99,9% din speciile multicelulare - reprezinta cea mai buna cale de a transmite genele proprii, asigurind totodata suficienta variatie in generatia urmatoare. Dar acest argument are o lacuna fundamentala, adica risipa imediata si pe termen scurt implicata de reproducerea sexuala. In batalia zilnica pentru supravietuire, sexul constituie o strategie perdanta. Nu si pe termen lung, deoarece speciile asexuate nu supravietuiesc mai mult de citeva zeci de mii de ani, in absenta improspatarii genomului lor, care altfel dezvolta mutatii negative. Dar aceasta situatie in sine nu explica omniprezenta sexului. Selectiei naturale nu-i pasa ce se va intimpla in viitorul indepartat, peste mai multe generatii. Deci sexul ar trebui sa aduca avantaje din acest punct de vedere “aici si acum”. Cum o face, sau de ce, nu se cunoaste. Exista bineinteles numeroase teorii, majoritatea concentrate pe abilitatea sexului de a genera varietate. Pe de alta parte, poate ca o data aparut a devenit greu de anihilat din evolutie. Mai exista si ideea potrivit careia sexul ar fi atit de adinc inradacinat in “sistemul de operare al vietii” incit abandonarea lui este imposibila - un raspuns atractiv, dar care nu face decit sa transfere problema in alt domeniu, sintetizat de intrebarea: cum a aparut sexul si de ce?

Putem impiedica imbatrinirea?
8 Despre imbatrinire si despre motivul care o determina se cunosc prea putine pentru a fi capabili de interventie. Conceptia majoritara este ca imbatrinirea ar fi cauzata de acumularea de vatamari celulare aleatorii, suspecti principali fiind radicalii liberi - produsele secundare toxice ale reactiilor chimice care elibereaza energia din hrana. O perspectiva alternativa asupra imbatrinirii este ca ea ar constitui o degenerare programata, evoluata din nevoia reducerii competitiei cu urmasii. Unii cercetatori cred ca au si identificat o gena - daf-2 - a carei supresie mareste dramatic speranta de viata. Ei au facut experimente numai pe cobai, insa tot mai multi specialisti devin atrasi de oportunitatea data de daf-2 in lupta contra batrinetii.

Ce este viata?
9 Timp de cel putin citeva decenii, cele mai luminate minti umane au incercat sa defineasca viata - sau cel putin un set de criterii universale, fara a reusi. Totusi, exista o definitie extrem de populara, formulata acum 10 ani de Gerald Joyce, de la Institutul de Cercetare Scripps, din California. El descrie viata ca fiind un sistem chimic care se autointretine si care a evoluat prin selectie naturala darwiniana. Aceasta definitie capteaza esenta vietii pe Pamint, dar criticii se tem ca, ampla cum este, s-ar putea dovedi a fi prea mica pentru a cuprinde tot ceea ce am vrea sa numim viata. Dificultatea pleaca din faptul ca nu avem decit un singur exemplu “de lucru”. Toate formele de viata de pe planeta noastra au descins dintr-un numitor comun, fara ca noi sa ne putem da seama care este acesta. Cum pun unii problema este ca si cum ai incerca sa descrii un mamifer, avind la indemina doar o zebra. Este nevoie de cel putin un al doilea exemplu, strain de primul.

Exista viata pe alte planete?
10 Cea mai grea intrebare. A-i da un raspuns ar insemna a dezlega enigma aparitiei vietii pe Pamint. Acum doua decenii, opinia cea mai vehiculata stipula ca aparitia vietii este in sine extrem de dificila. Deci, ca ar fi improbabil sa gasim ceva in afara propriei noastre planete. In prezent se obisnuieste sa se spuna ca viata este ceva inevitabil si ca probabil Universul colcaie de forme ale ei. Din punct de vedere stiintific, in ultimii 20 de ani s-au schimbat prea putine, numai ca schimbarea de opinii a fost provocata de un simplu calcul probabilistic. Date fiind vastitatea Universului, diversitatea mediilor sale si faptul ca viata a evoluat cu certitudine in trecut, se poate spune la modul rezonabil ca probabilitatea ca Pamintul sa gazduiasca singurele forme de viata este minuscula, chiar ridicol de mica. Din pacate, eforturile comunitatii stiintifice de a gasi dovada existentei unor forme de viata inteligente (programul SETI) nu au fost pina acum incununate de succes. Suporterii “extraterestrilor” sustin ca de vina ar fi alte variabile probabilistice - nivelul de inteligenta, stadiul evolutiv, distanta, incompatibilitatea tehnologica sau, pur si simplu, inapoierea noastra tehnologica -, care ar face imposibila depistarea unor civilizatii similare sau, cu atit mai putin, a unora superioare sau inferioare. Dar tinind cont de vastitatea entitatilor inscriptibile sub termenul “viata” (el insusi nedefinit complet), nici macar nu prea stim ce sa cautam pentru a gasi mai repede. Asta, in caz ca vrem cu adevarat sa gasim ceva “dincolo de noi”.
pus acum 16 ani
   
Admin
Administrator

Din: Vechime
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10086


pus acum 16 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la